Box

We are listening to the Old Voices,
from the Meat Time, before the Water Tap
was drilled and capped ‘in the last days’ they say,
deep into the rocks. They talk of water as though
it could be made to run freely without a click-stop.
They say that Tap used to mean a long hose, metal
like the ragged sharps the runners dodge around,
that water could be made to pour out of, just pour
and pour, like the sand in the sand bath; that long ago,
for thousands of years, there was no thought
of the Water Tap.

We are listening to the Recording
of the last ones, the Artists. They tell us about
‘sheep in fields of green’, ‘luscious’ they say it was,
like the eyes feel drinking the shift of sand at sun up
and that these sheep grew a coat over their skin. ‘Wool’.
They say it could be cut off and used to cover a man,
to make him look and feel not as he is. These were animals,
bred for clothes, even for food, and many more than sheep –
hundreds of different kinds. That was the Meat Time,
before scrubbing for roots and picking off the bugs
from our skin.

They say they tried to save it all:
water, metal, ‘plastic’, all that was more than roots,
they tried to save it but the End Rain came too soon
and all they could do, the Artists, was leave us The Words
to tell us, for each lost thing, how it might be made again.
They talk as though there was more than this one story, this
one Box in the sand telling of rain and how it was water.
They say there were animals that leapt and swung in the air,
like the bugs hop, and they were called ‘birds’. ‘Beautiful,’
they say, ‘how they would always begin to sing again
after the end of rain’.

© 2016, Anne Stewart

from ‘Only Here till Friday’, Bibliotecha Universalis (Bucharest), Eng/Sp, 2016.

Cutie

Ascultăm Vechile Voci,
din Vremea Cărnii, înainte ca Robinetul de Apă
să fie forat și astupat ‘în ultimele zile’, spun ei,
adânc în pietre. Vorbesc despre apă de parcă
ar putea fi făcută să curgă fără sistem de oprire.
Ei spun că Robinet însemna un furtun lung, metalic
precum coțcarii zdrențăroși evitați de contrabandiști,
că apa poate fi făcută să scurgă din, doar să scurgă
și să scurgă, ca nisipul în baia de nisip; că odinioară
timp de sute de ani, nu exista gând
despre Robinetul de Apă.

Ascultăm Înregistrarea
ultimilor, Artiștii. Ne spun despre
‘oi pe câmpuri verzi’, ’seducător’ spun că era,
ca ochii savurând mișcarea nisipului la răsărit
și că aceste oi fac blană peste piele. ’Lână’.
Ei spun că putea fi tăiată și folosită să acopere un om,
ca să pară și să se simptă altfel decât e. Acestea erau animale,
crescute pentru haine, chiar pentru hrană și nu doar oi –
sute de diferite feluri. Aia a fost Vremea Cărnii,
înainte de a trudi pentru rădăcini și de a culege gândacii
de pe pielea noastră.

Ei spun că au încercat să salveze tot:
apă, metal, ’plastic’, tot ce era mai mult decât rădăcini,
au încercat să salveze, dar Potopul a venit prea repede
și tot ce-au putut face, Artiștii, a fost să ne lase Cuvintele
să ne spună, pentru fiece lucru pierdut, cum ar putea fi refăcut.
Ei vorbesc de parcă ar fi mai mult decât această poveste, această
Cutie în nisip spunând despre ploaie și cum era apă.
Ei spun că erau animale care săreau și se avântau în aer,
cum saltă gândacii și li se spunea ’păsări’. ’Frumos,’
spun ei, ’cum întotdeauna începeau iar a cânta
după sfârșitul ploii’.

© 2016, Anne Stewart

from ‘Only Here till Friday’, Bibliotecha Universalis (Bucharest), Eng/Sp, 2016.